Prof. dr. Vladimir Butureanu

Chirurgia ieseana s-a bucurat înca de la începuturile sale de un prestigiu recunoscut în tara si în strainatate datorita unor personalitati care au reprezentat-o în mod stralucit. Doua mari figuri – de legenda, se desprind din galeria chirurgulor ieseni care s-au înscris la loc de cinste în constelatia chirurgiei românesti: I. Tanasescu si Vl. Butureanu.

Vl. Butureanu s-a nascut la Iasi, la 12 octombrie 1895 într-o familie de institutori cultivati si animati de idei înaintate, umaniste. Tata sau, Constantin Butureanu, avea preocupari si publicatii în domeniul pedagogiei, iar mama sa, Maria Butureanu- nascuta Lambrino, avea de asemeni publicatii literare, preocupari socio-educative si de emancipare a femeii.

Dupa absolvirea Liceului National din Iasi (1913), Vladimir Butureanu urmeaza cursurile Facultatii de Medicina (1915-1923), cu greutatile si întreruperile inerente razboiului. A avut ca profesori figuri medicale din cale mai marcante: Fr. Rainer, Al. Slatineanu, E. Puscariu, N. Leon, I. Tanasescu, C. Bacaloglu, C. Thiron.

Îsi începe în 1918 practica de spital ca intern în serviciul profesorului Ion Tanasescu, pe care o continua pâna în 1921. Profesorul I. Tanasescu era în clinica de o exigenta deosebita, bazata pe exemplu personal. Cursurile sale, însotite de prezentari de bolnavi, erau de o calitate magistrala, iar în sala de operatie rezolva cu calm, talen si curaj cazuri dintre cele mai dificile.

Dând curs vocatiei proprii cât si admiratiei inspirate de acest mare predecesor, Vl. Butureanu îsi va dedica destinul chirurgiei.
Constient de necesitatea unei temeinice pregatiri anatomice, Vl. Butureanu va lucra între 1919 – 1920 ca aspirant si apoi ca preparator la Institutul de Anatomie condus de prof. Fr. Rainer.

Însusirea aprofundata a anatomiei umane si mai târziu a Medicinei operatorii au stat – alaturi de talentul sau chirurgical înnascut, la baza usurintei si simpletii gesturilor sale operatorii, marcându-i întreaga cariera de artizan al bisturiului.

Ascensiunea îi va fi rapida, desfasurata de data acesta sub auspiciile unui alt mare sef de clinica, creator de scoala, viitor acedemician N. Hortolomei. Acesta îi datoreaza Vl. Butureanu desavârsirea formarii sale chirurgicale pe parcursul a cel putin 10 ani, fiindu-i practic un elev stralucit, ramas permanent legat de maestrul sau.

Va functiona în clinica profesorului N. Hortolomei întâi ca medic secundar (1921), apoi asistent (1923 – an în care îsi sustine si doctoratul cu teza “Osteosinteza vertebrala în Morbul lui Pott”), sef de lucrari (1926), conferentiar suplinitor (1929 – an în care îsi ia si docenta) si în fine, conferentiar definitiv (1932).

În acesti ultimi ani (1928, 1929, 1930-1931), Vl. Butureanu va efectua o serie de calatorii la Paris vizitând clinicile unor reputati chirurgi: Legueu, Pauchet, J. Gosset, de Martel, Bergeret. Când în 1930 prof. N. Hortolomei se desparte de Iasi, conferentiarul Vl. Butureanu ramâne alaturi de noul sef al clinicii, prof. P. Anghel

În 1936, în urma unui concurs foarte exigent, Vl. Butureanu va fi numit prefesor de Medicina Operatorie, disciplina pe care o va dezvolta cu tehnici noi, extinse nu numai la membre ci si la viscere, considerând-o obligatorie în pregatirea oricarui viitor chirurg. Comisia de recomandare în fruncte cu prof.Gr. T. Popa îl apreciaza pe Vl. Butureanu “ca având cele mai întinse garantii ale unei dezvoltari ulterioare stralucite cu care Facultatea se poate mândri”.

Dupa ce însa în 1938, printr-o lege noua a învatamântului, aceasta disciplina se desfiinteaza, Vl. Butureanu este acceptat de prof. I. Tanasescu sa i se ataseze clinicii sale, ca profesor secund. Când prof. I. Tanasescu se retrage în 1940, titularul Clinicii Chirurgicale Semiologice devine prof Vl. Butureanu.

În 1942 Spitalul Sf. Spiridon este transformat în Spital de ranita, iar profesorul Vl. Butureanu, atât la Iasi cât si mai ales în refugiu la Alba Iulia, în cadrul Spitalului de campanie pe care îl conducea în toamna anului 1944, a dat dovada de o inepuizabila putere de munca, operând fara încetare sute de ranita. Într-unul din aceste momente grele, îsi avertizeaza colaboratorii:”cine se teme e liber sa plece, cine nu – ramâne cu mine, devine luptator de front, expus la orice”.

Reîntors la Iasi în aprilie 1945, prof. Vl. Butureanu îsi începe cu elan activitatea chirurgicala, didactica si stiintifica pe care o va dezvolta mai bine de un sfert de veac. A contribuit în mod determinant la proliferarea scolii de chirurgie iesene, înscriindu-se între personalitatile marcante ale chirurgiei românesti.

În 1966, la vârsta de 71 ani, se retrage, dar – ca profesor consultant ramâne chirurg activ pentru înca un deceniu: opereaza pâna în 1976, conduce doctorate si continua sa fie prezent zilnic alaturi de elevii sai în clinica pe care timp de 25 ani a condus-o, devenindu-i parte din propria fiinta.

În lunga sa activitate didactica, prof. Vl. Butureanu a predat Semiologia si Patologia chirurgicala la zeci si zeci de serii de studenti. Cursurile sale erau atragatoare, foarte ordonate, subliniind totdeauna esenta, rolul examinarii clinice, fapt pentru care erau însotite deseori de prezentari de bolnavi.

Aprecia în mod special si cauta sa dezvolte la studenti spiritul de observatie, însisirea logica a notiunilor de patologie si de clinica. La examene era cu rabdare, dar exigent, de multe ori ironic, oricum împotriva învatatului “pe de rost”.

A colaborat la Tratatul de Chirurgie de sub redactia prof. I. Iacobovici (1940) si a elaborat în mod exemplar capitole privind “Bolile chirurgicale ale peretelui abdominal” si “Bolile chirurgicale ale intestinului subtire si mezenterului” în Tratatul de Chirurgie în 5 volume (1955) de sub redactia profesorilor N. Hortolomei si I. Turai. Capitolele privind “Herniile” si “Ocluziile” sunt elaborate aci magistral. Între 1949 – 1950 prof. Vl. Butureanu a fost si decan al Facultatii de Medicina.

Activitatea stiintifica a prof. Vl. Butureanu s-a împletit inseparabil cu cea operatorie în care el a acumulat în decursul a peste jumatate de veac o experienta cu totul deosebita ca amploare si valoare. A efectuat peste 10.000 de interventii, începând cu cele din domeniul chirurgiei digestive – gastrice mai ales, a chirurgiei tiroidiene, dar si a celei biliare, hepatice, splenice si în fine, toracice.

Deosebit de talentat în arta de a opera, asa cum îi placea sa numeasca chirurgia, arta pentru care el avea un adevarat cult, opera cu o eleganta neobisnuita, fermecând prin usurinta si finetea gesturilor cu care mânuia bisturiul, ca pe un arcus de vioara. În situatii dificile, instinctul îi ajuta parca sa gaseasca gesturile necesare; stia însa sa se opreasca la timp.

În sala de operatie – pe care o considera un adevarat sanctuar, oficierea actului chirurgical constituia pentru Vl. Butureanu însasi ratiunea de a exista, însasi viata, suprema pasiune. Opera zilnic si ar fi dorit sa moara cu bisturiul în mâna.

Reprosându-i-se într-o perioada ca nu s-a preocupat în aceeasi masura de chirurgia experimentala, fara de care accesul la Academie era atunci greu de conceput, Vl. Butureanu spunea: “operând, realizez de fapt si cercetare, dar cercetare directa pe omul bolnav”, fata de care avea un respect deosebit. Admitea cercetarea experimentala doar de stricta necesitate, pentru confirmarea la un anumit moment a unor probleme de nedepasit; nu accepta însa sacrificiul inutil al unor biete animale, mai ales câini, pe care îi iubea mult.

Observatiile facute de el cu ocazia fiecareia din interventiile efectuate le înregistra cu multa scrupulozitate în condicile sale personale, o adevarata colectie, în care si-a înscris întreaga activitate operatorie, din 1920 – prima operatie, o amputatie de coapsa, pâna la 6 martie1976 – ultima operatie, o hernie.

Lucrarile stiintifice le elabora cu foarte multa grija si probitate; pentru publicatii era în special deosebit de pretentios. Oferea deseori idei ce putea fi valorificate si îsi încuraja întotdeauna colaboratorii sa comunice observatiile clinice si mai ales studiile.

A inspirat si condus un numar apreciabil de teze de doctorat (17) ale multor chirurgi din Iasi – din clinica în special, dar si din alte centre ale tarii, fiind un pedant conducator si scrupulos referent.

A realizat peste 200 lucrari din domenii foarte variate legate de cariera sa operatorie de o viata (56 ani). Peste 90 lucrari au aparut publicate. Într-o prima perioada comunica doar o cazuistica rara, cu caracter particular: Torsiune totala a mezenterului (1921), Tumoare primitiva a marelui epiploon (1923), Chist hidatic al ficatului rupt în pleura (1924), Le traitement de la retention d’urine postoperatoire (1927).

Se detaseaza însa monografia “Chirurgia ulcerului gastric si duodenal” pe care Vl. Butureanu o publica în 1928 la Iasi, servindu-i ca lucrare de docenta. Amplificata la 300 pagini, ea va reapare în 1931 în editura Masson (Paris) avându-l ca autor prim pe N. Hortolomei. Cartea a fost recenzata elogios în numeroase reviste straine (peste 80 recenzii) de catre chirurgi de mare prestigiu: M. Chaton si M. Stern, Roussy, H. Senegue, F. Moutier, Tonis s.a. Clara si atât de bine documentata, lucrearea îsi pastreaza si astazi un interes deosebit pentru aprecierea evolutiei conceptiilor terapeutice chirurgicale în ulcer, ea pledând bineînteles pentru rezectie.

Preocuparile pentru chirurgia stomacului au constituit o pasiune a prof. Vl. Butureanu, el realizând peste 200 interventii în acest domeniu, publicând numeroase rapoarte privind indicatiile, tehnica si rezultatele tratamentului chirurgical în ulcerul gastric si duodenal necomplicat, cum si în cancerul gastric. Vl. Butureanu apare în 1930 alaturi de N. Hortolomei în publicatia “Gastrectomie totala pentru cancer” recenzata în Journal de Chirurgie; în 1936 publica în Presse Medicale “Ulcere duodenal perfore dans les vois biliares extrahepatiques”.

La Consfatuirea pe tara de la Iasi (1950) privind “Studiul si combaterea bolii ulceroase”, el prezinta alaturi de acad. Prof. N. Hortolomei raportul “Tratamentul chirurgical al ulcerului gastric si duodenal”. În 1953 publica “Consideratiuni pe o statistica globala de 1500 de interventii pentru boala ulceroasa si neoplasm gastric”, iar în 1956 “Rezultatele gastrectomiei pentru ulcer gastric si duodenal”.

În 1960 apare în revista Chirurgia (Bucuresti) “Ulcerul peptic postoperator”, iar în 1963 este raportor la Simpozionul “Suferintele stomacului operat pentru boala ulceroasa” de la Sinaia. Experienta scolii iesene în domeniul chirurgiei ulcerului gastro-duodenal a facut-o oricum larg cunoscuta în tara pâna în 1969.

Chirurgia tiroidiana a constituit un al doilea domeniu în care profesorul Butureanu a excelat, abordând pe baza celor aproape 3000 de interventii, aspectele cele mai variate legate de indicatiile si rezultatele tratamentului chirurgical în gusile simple, în hipertiroidii, în combaterea crizei tireotoxice postoperatorii unde, împreuna cu prof. P. Condrea, introduce tratamentul cu autoextract din tiroida extirpata.

Le comunica atât la Bucuresti, la Institutul de Endocrinologie cât si la Iasi, la filiala Academiei sau la diverse consfatuiri din tara. Din aceeasi sfera – a chirurgiei endocrine, l-a preocupat deasemeni tumorile paratiroidiene, timoamele, feocromocitoamele, tumorile insulare ale pancreasului.

A colaborat permanent cu clinicile de endocrinologie (prof. M. Brise) si de medicina interna (prof. I. Enescu) în vederea introducerii tratamentului chirurgical în hipertensiunea arteriala sau în angina pectorala. tinea sa fie totdeauna în pas cu noutatile lumii chirurgicale. S-a bucurat în clinica de colaborarea unor radiologi valorosi: G- Gatoschi, Gh. Chisleag – viitor profesor, B. Ostap, F. Goldman.

Chirurgia splinei l-a pasionat permanent, adunând în cursul vietii un material foarte bogat sub forma de manuscris pe care intentiona sa-l publice ca o ampla monografie în limba franceza. La Congresul National de Chirurgie urma sa fie raportor asupra acestui subiect.

Publicatiile de refera în special la indicatiile si rezultatele splenectomiei în bolile de sânge cum si la valoarea splenoportografiei – metoda pe care el a insistat sa fie introdusa, în hipertensiunea portala si în hemoragiile digestive ale acesteia.

Selectând din celelalte preocupari de chirurgia digestiva, retinem: elaborarea îndrâzneata si practicarea prioritara, în 1953, a procedeului de esofagoplastie retrosternala cu ileo-colon drept în stenozele cicatriceale înalte ale esofagului, efectuate de atunci deseori în clinica, practica curenta a cardiotomiei Heller în achalazia cardiei sau, recurgerea la tehnici cu conservare sfincteriana în rezectiile pentru cancer de rect.

Odata cu introducerea în clinica dupa 1950 a anesteziei generale prin intubatie al carei pionier la Iasi a fost doctorul I. Tanasescu, Vl. Butureanu a abordat curajos împreuna cu colaboratorii sai, chirurgia toracica, prezentând numeroase lucrari privind rezultatele obtinute în hidatodoza pulmonara, în exerezele pentru supuratii cronice si tumori bronhopulmonare, în tumori mediastinale etc.

A practicat printre primii, în 1956, abordul pe cale transpleurala stânga în pericardita constrictiva si a sustinut, tot de atunci, avantajele caii toracice în cura herniilor si eventratiilor diafragmatice.

Sunt desigur numeroase alte domenii pe care profesorul Vl. Butureanu le-a abordat: tumori si distrofii osoase, hidatidoza în diversele sale localizari, practica inciziei transversale în simpatectomie lombara, cancerul de sân, colpoplastia pentru absenta congenitala a vaginului, tratamentul fracturilor deschise (raport la Congresul de chirurgie de razboi Iasi, 1942).

Prin numeroase prezente cu comunicari si rapoarte la congrese si consfatuiri din tara si peste hotare, prof. Vl. Butureanu a facut larg cunoscuta experienta si valoarea scolii de chirurgie de la Iasi.

A fost membru al Societatii Internationale de Chirurgie, membru al Academiei române de chirurgie (din 1948 pâna la desfiintare, desi ulterior a fost la un pas de a fi reales), presedinte al Societatii de medici si naturalisti din Iasi (1943-1945), presedinete al sectiei de chirurgie a acestei societati (pâna în 1978), membru în colegiul de redactie al Revistei medico-chirurgicale (Iasi) si al revistei Chirurgia (Bucuresti). A fost distins cu titlul de profesor emerit (1967), decorat cu Ordinul muncii clasa I si Ordinul Steaua României clasa a III-a.

Personalitate profesorului Vl. Butureanu s-a manifestat puternic si pe plan uman. De o cultura vasta, spirit larg umanitarist, el era plin de întelegere si bunatate si de solicitudine pentru oricine ar fi fost în momente grele de lipsuri si mai ales de suferinta.

“Bolnavului i se iarta orice” era principiul sau. Ajuta cu discretie si delicatete; tolera internari prelungite pentru cei necajiti, singuri, parasiti. “O aureola l-a însotit totdeauna pe medic – omenia” arata prof. O. Fodor si aceasta omenie l-a caracterizat din plin si pe profesorul nostru.

Persoana distinsa ce se remarca imediat, de o amabilitate si gentilete naturala, prof. Butureanu exercita o atractie greu de definiti, atât pentru colaboratorii din clinica si în societate. Era o fire sensibila, dorindu-se parca un pic boema, deseori era ironic, dar aprecia o vorba de duh si uneori era chiar sugubat.

Se înfuria usor, dar îi trecea repede – ierta; nicicum nu i-ai fi putut purta pica, dupa cum nici el altora. Sub acest aspect se ascundea o fire energica, o profunda seriozitate, multa decenta si mai ales modestie. Se comporta totdeauna simplu, natural; o anume timiditate îl retinea de a se manifesta public, mai ales în luari de cuvânt. Condamna întotdeauna lauda de sine, publicitatea, reclama în profesie.

Profesorul Butureanu aprecia sub toate formele frumosul: natura, arta, pictura. Evoca deseori calatoriile sale la Paris, Venetia, Florenta, geniul lui Leonardo da Vinci cu referiri în special la desenele de anatomie. Iubea literatura, muzica, teatrul, opera. În tinerete, ca absolvent al Conservatorului la viola, a facut parte din Filarmonica ieseana.

L-a cunoscut pe Enescu, despre care povestea cu emotie cum l-a ascultat cântând la pian. El însusi a cântat în Filarminica sub bagheta lui Enescu si a lui F. Weingartner. În sala de operatie – în momente de relacare, fredona uneori usor din Simfonia a VIII-a a lui Beethoven. Întretinera relatii cu multe personalitati culturale si intelectuale ale Iasului dintre care: poetii M. Codreanu si G. Lesnea, pictorul Th. Pallady sau reputatul profesor I. Petrovici.

Publicistii ieseni A. Leon si I. Maftei au scris despre Vl. Butureanu în volumele “Umbre” si “Personalitati iesene”. Au scris de asemenea si chirurgii, în special în volumul “Omagiu” aparut cu ocazia centenarului.

Profesorul Butureanu manifesta un respect profund atât fata de fostii sai mari profesori cât si fata de profesorii colegi mai în vârsta: A. Tupa, I. Enescu, V. Rascanu, I. Nicolau, Gh. Nastase, N. Balan, P. Condrea. Avea colegi si buni prieteni pe Th. Burghele, E. Aburel si îi stima mult pe colegii din Iasi, O. Franche si Gh. Chipail.

Avea relatii cu familiile multor profesori si medici din Iasi. Invita acasa si pe colaboratori din clinica, dorind totdeauna sa le fie cât mai apropiat si, reusea.

Pentru atitudinea sa deschisa, pentru vederile sale largi nediscriminatorii – dispretuia atât ura de rasa cât si lupta de clasa, pentru relatiile sale privite cu suspiciune, profesorul Butureanu a avut si momente grele pe care le-a depasit însa cu multa întelepciune.

În ultima perioada profesorul nu mai putea veni la clinica. Resemnat, se izolase, dar totusi când era vizitat, repeta aceeasi întrebare: “ce mai e pe la clinica?”. În cele din urma, în mod constient, refuza totul: hrana, îngrijire. S-a stins la 10 septembrie 1979 în vârsta de 85 ani.

Calitatile morale ale profesorului Butureanu – alaturi de cele profesionale, s-au transmis în mare masura si colaboratorilor sai. În jurul prof. Vl. Butureanu s-a polarizat o adevarata pleiada de chirurgi valorosi, atasati sincer si profund de maestrul lor; e “scoala profesorului Butureanu” la care s-au format direct nu mai putin de 8 profesori (4 l-au succedat în clinica) cum si cel putin alti 12 foarte valorosi chirurgi – cadre didactice sau medici primari, sefi de sectie în spitale importante din Moldova, Bucuresti si alte orase.

Li se adauga multi chirurgi în dimeniul chirurgiei generale, al unor specialitati chirurgicale sau chiar în afara lor, care au avut perioade de pregatire în clinica condusa de profesorul Butureanu si din care s-au recrutat de asemeni valorosi profesori sau specialisti. Nimic nu poate cinsti mai mult memoria unui magistru decât aceasta pluritate de continuatori ai spiritului si devotiunii în arta nobila a chirurgiei pe care în timpul vietii a slujit-o cu sfintenie.

•  Inapoi la Istoria Clinicii I Chirurgie